Viceprimarul oraşului Titu, Teodor Rădoi, reprezintă Dâmboviţa în Liga Aleşilor Locali PNL
Viceprimarul orașului Titu, Teodor Rădoi, reprezintă județul Dâmbovița în Liga Aleşilor Locali a PNL, congresul acestei structuri a liberalilor având loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Cluj.
”Sâmbătă, 25 noiembrie a.c., a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca, Congresul Ligii Aleșilor Locali (LAL) ai Partidului Național Liberal la care au participat peste 1.000 de liberali. Cei 12.225 de consilieri locali și județeni și cei 1.081 primari PNL au fost reprezentați de 978 de delegați. Aceștia au ales noua conducere a LAL și au adoptat Rezoluțiile ”Aniversarea Centenarului Marii Uniri” și ”Buna guvernare locală”. Teodor Rădoi, viceprimarul orașului Titu, reprezintă Județul Dâmbovița în noua structură centrală”, se arată într-un comunicat al PNL Dâmboviţa, remis luni.
În document se mai arată că președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis ”un mesaj de forță și încurajare pentru aleșii locali liberali în fața abuzurilor PSD: ”Fiți răzbătători! Construiți proiecte eligibile, proiecte serioase, PSD nu poate împiedica aleșii locali ai PNL să obțină finanțare!””