Târgovişte: S-au reluat lucrările la blocurile ANL a căror construcţie a început acum 10 ani

Târgovişte: S-au reluat lucrările la blocurile ANL a căror construcţie a început acum 10 ani

Mai multe blocuri ANL din Târgovişte, a căror construcţie a început acum 10 ani, vor fi finalizate, în total fiind vorba despre 146 de apartamente, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Blocurile sunt în cartierul Sagricom, iar construcţia lor nu a fost finalizată din cauză că firmele care au început lucrările au intrat în faliment.

La începutul lunii noiembrie a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru un prim lot de 146 de unităţi locative. E vorba de lucrările începute în 2007 şi întrerupte în 2008-2009, în diferite stadii.

”Mă bucur că, iată, ajungem să reluăm construcţia de locuinţe prin ANL la Târgovişte, după aproape un deceniu de întrerupere. Vreau să-i mulţumesc domnului director Ţurcanu (Andrei Ţurcanu, director general ANL, n.r.) pentru implicare şi pentru faptul că ne-a sprijinit şi că am ajuns în situaţia de a construi din nou, după 10 ani, locuinţe pentru tineri. Suntem azi în situaţia de a spune că avem semnat contract de execuţie, avem dat ordin de începere a lucrărilor, iar la 2 noiembrie 2019 vom avea 146 de locuinţe noi”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Contractul de construcţie a blocurilor ANL din cartierul Sagricom din Târgovişte are o durată de execuţie de 2 ani şi o valoare de 12 milioane de lei.

error: Conţinut protejat !!