Adrian Ţuţuianu: Salarii foarte mari în unele instituţii publice, exagerat faţă de ce ar fi normal şi faţă de buget
În unele instituţii publice salariile sunt foarte mari, exagerat de mari faţă de ce ar fi normal şi de ce permite bugetul unor primării, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, senatorul PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, referindu-se la situaţia din judeţ.
”Nu cred că e normal ce se întâmplă acum în multe instituţii publice şi trebuie să atragem atenţia: salarii foarte mari, exagerat de mari faţă de ce ar fi normal şi faţă de ce permite bugetul unor unităţi administrativ teritoriale, unii dintre ei au început să îşi acorde premii sau să acorde unor salariaţi premii. Cred că este puţin cam devreme, mai întâi trebuie să vezi cum funcţionează sistemul, să îl implementezi, să-i verifici un pic funcţionarea. Am înţeles că unii deja au început să îşi dea drepturi salariale pe proiecte europene, eu cred că, până la momentul când încep implementarea, este de bun simţ să nu iei bani pe proiecte europene, vorbesc şi de lideri de administraţie, vorbesc şi de funcţionari”, a precizat senatorul Adrian Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le are, Prefectura Dâmboviţa a înaintat pe această temă, a salariilor din primării nesusţinute de bugetul din acest an, 26 de recursuri administrative.
Întrebat de exemple concrete, Ţuţuianu a spus că va da, după ce va avea certitudinea că primarii nu corectează între timp situaţia.
”Nu agreez modul ăsta de a da continuu exemplu pe unul sau pe altul. Cred că este important să reglăm lucrurile şi, când cineva nu a înţeles, să venim cu exemplele respective”, a susţinut Ţuţuianu.