Târgovişte: Număr mare de credincioşi la sfinţirea Mănăstirii Stelea

Târgovişte: Număr mare de credincioşi la sfinţirea Mănăstirii Stelea

[youtube url=”https://youtu.be/HOzD-7TAuWc” height=”420″]

În prezența câtorva mii de credincioși din Eparhie și din țară, duminică, 10 septembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a celebrat slujba de sfințire a Mânăstirii Stelea din municipiul Târgoviște.
Acest eveniment liturgic special a fost inaugurat, dis de dimineață, cu slujba de sfințire a apei și a continuat cu ritualul de înconjurare și sfințire a părții exterioare a sfântului locaș, frumoasă slujbă ortodoxă, plină de semnificații și simboluri liturgice. Apoi, a fost consacrat interiorul bisericii, după ce, mai înainte, au fost așezate, de către Înaltpreasfinția Sa, părticele din sfinte moaște, în piciorul mesei Sfântului Altar, și a avut loc săvârșirea Sfintei Liturghii.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța istorică, spirituală și culturală a Mânăstirii Stelea pentru credința și spiritualitatea românească, subliniind faptul că aici a funcționat cunoscuta Schola graeca et Latina, prima instituție de învățământ superior din Ţara Românească. A amintit, de asemenea, despre importanța sfințirii bisericii pentru viața spirituală a comunității noastre locale și importanța ei pentru misiunea pastorală a Bisericii în societatea de astăzi.
Cu acest prilej, Mitropolitul NIFON a lansat broșurile misionare: Tinerii în comunitatea parohială și Cultul bisericesc – descoperirea prezenței dumnezeiești în comuniune de credință, ambele tipărite în câte 10.000 de exemplare, pentru a fi oferite tinerilor din Eparhia noastră, precum și broșura Mânăstirea Stelea, împreună cu un pliant bilingv și cărți poștale.
Înaltul Ierarh a oferit Ordinul Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești Pcuv. Protosinghel Vichentie Bâgu, starețul mânăstirii precum și preoților Stan Ion, Pană Nicolae, Victor Drăghicescu și Ionuț Ghibanu, și Diploma mitropolitană de recunoștință unor sponsori, donatori și sprijinitori ai amplului proiect de reamenjare, extindere și înfrumusețare a mânăstirii, domnului Primar Cristian Stan, dar și foștilor Primari ai Municipiului Târgoviște, domnului Senator Adrian Țuțuianu (fost Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița), domnului Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, precum și foștilor Președinți ai Consiliului Județean Dâmbovița, care au sprijinit lucrările de la Mânăstirea Stelea.
Reamintim că sfântul locaș, monument de referinţă pentru arta Ţării Româneşti din secolul al XVII-lea, este ctitoria Voievodului Vasile Lupu al Moldovei, din anul 1645, fiind construit, ca semn al împăcării cu Voievodul Matei Basarab al Ţării Româneşti.
Slujba de sfinţie a avut loc după ce, la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, a fost consolidată şi reabilitată biserica, a fost restaurată pictura, s-a efectuat curățirea componentelor artistice din piatră, s-a construit stăreția și un nou corp de chilii, s-a înlocuit acoperișul la chiliile existente, muzeu și turnul clopotniță, s-a construit Sala Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, a fost realizat gardul de zid împrejmuitor din incinta mânăstirii, a fost reabilitată Casa Egumenească, în care a fost inaugurat Muzeul Eparhial, ce a fost restaurat complet și a fost realizată ameneajarea peisagistică a întregii curți.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

error: Conţinut protejat !!