Adrian Ţuţuianu (PSD): PNDL2 dă o proiecţie clară a investiţiilor pentru următorii patru ani
Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 are ca obiectiv principal aducerea satului românesc la condiţii de viaţă rezonabile, alocarea este fără precedent: 30 de miliarde de lei şi dă o proiecţie clară a investiţiilor pentru următorii patru ani, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, senatorul PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că singura sa temere ţine de capacitatea administraţiilor locale de a implementa proiectele în timpul stabilit.
”Am o singură temere, legată de capacitatea administraţiei publice locale de a implementa aceste proiecte în timpul stabilit. Legat de situaţia la nivel naţional, PSD a propus în campania electorală, un program de dezvoltare a satului românesc, care sigur că a fost extins spre oraşele mici şi mijlocii, Bucureştiul veţi vedea că este cel mai puţin aplicat în PNDL, şi ne-am ţinut de cuvânt. Suntem astăzi în situaţia în care avem un Program Naţional de Dezvoltare Locală 1, care înseamnă lucrări ce au fost preluate până la nivelul anului 2016 şi avem PNDL2, care înseamnă zece servicii esenţiale pentru fiecare localitate din ţară, mă refer în special aici la drum, apă, canal, şcoală, grădiniţă, dispensar medical, cămin cultural”, a spus Ţuţuianu.
Acesta a subliniat că alocarea financiară prin PNDL2 este una fără precedent, de 30 de miliarde de lei.
”S-a făcut o alocare, care este fără precedent: 30 miliarde de lei, angajaţi până în anul 2020. Asta înseamnă că avem o proiecţie clară la ceea ce avem de făcut în zona de investiţii pentru comunităţile locale pentru patru ani. Este un lucru de noutate absolută pentru o Românie care an de an îşi schimba priorităţile şi venea cu altele şi aveam zeci de şantiere începute şi abandonate. Au fost depuse pe PNDL2 13.000 de proiecte cu o valoare totală de 67 de miliarde de lei, deci valoarea proiectelor este dublă faţă de alocarea pe care am făcut-o. Au fost selectate pe baza unor criterii obiective 6.851 de proiecte”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.
Parlamentarul social democrat a precizat că principalul obiectiv al investiţiilor prin PNDL îl reprezintă aducerea satului românesc la condiţii de viaţă rezonabile.
”Proiectele au fost depuse de administraţiile locale şi repartiţia fondurilor, pe categorii de activităţi, este următoarea: 9 miliarde de lei pentru alimentări de apă şi canalizare, 16 miliarde de lei pentru drumuri şi poduri, 4 miliarde de lei pentru unităţi de învăţământ şi 1 miliarde de lei pentru unităţi medicale. Este pentru prima dată când un guvern se gândeşte serios la reţeaua de dispensare medicale din comunele României, care necesită lucrări importante de investiţii. Toate acestea au ca obiectiv principal aducerea satului românesc la condiţii de viaţă rezonabile”, a mai spus senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.