Ministrul Rovana Plumb, prezentă la Târgovişte la caravana de promovare a Programului Operaţional Capacitate Administrativă

Ministrul Rovana Plumb, prezentă la Târgovişte la caravana de promovare a Programului Operaţional Capacitate Administrativă

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a participat, vineri, la Târgovişte la caravana de promovare a POCA (Program Operaţional Capacitate Administrativă), subliniind că principalul scop al acţiunii este obţinerea de opinii privind simplificarea accesării fondurilor europene.

”Lansăm o campanie de informare şi de consultare în ceea ce priveşte procedurile de simplificare a accesării fondurilor europene, precum şi de informare a autorităţilor locale privind sursele de finanţare prin fondurile europene. În ce constă campania? Este vorba de desfăşurarea în opt regiuni ale ţării a caravanelor de informare şi consultare, astfel încât la final, în luna iulie, când închidem acest proiect să putem să avem un feedback clar privind simplificarea accesării fondurilor europene şi accentuez acest lucru, pentru că principala preocupare a Guvernului Grindeanu şi a domnului prim-ministru este, în mod expres, să facem fondurile europene prietenoase cu beneficiarii şi în sensul acesta accesibilitatea trebuie să fie mult mai facilă”, a precizat Rovana Plumb.

Ministrul Rovana Plumb şi specialişti din cadrul Ministerului Fondurilor Europene au fost prezenţi, vineri, la sala Hotelului Nova din Târgovişte la caravana de de promovare a POCA (Program Operaţional Capacitate Administrativă). Au mai fost prezenţi deputata Carmen Holban, deputata Oana Vlăducă, preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, primarul Târgoviştei, Cristian Stan, autorităţi locale, potenţiali beneficiari ai POCA.

POCA beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane euro din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020.

Mai multe tipuri de beneficiari pot obţine finanţare în cadrul programului: autorităţi şi instituţii publice centrale, autorităţi administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituţiile de învăţământ superior acreditate şi de cercetare, Academia Română, autorităţi şi instituţii publice locale de la nivelul judeţelor şi municipiilor, autorităţi şi instituţii publice locale beneficiare ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), instituţiile din sistemul judiciar.

error: Conţinut protejat !!