Dâmboviţa: Bani alocaţi reabilitării secţiei TBC a Spitalului Judeţean Târgovişte
Ministerul Sănătăţii a alocat 4 milioane de lei pentru reabilitarea secţiei TBC de la Moroeni, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Târgovişte, investiţia urmând a fi finalizată anul viitor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii sanitare, Claudiu Dumitrescu.
”Ministerul Sănătăţii a alocat anul acesta o sumă importantă pentru reabilitarea secţiei TBC a spitalului judeţean, este vorba de 4 milioane de lei. E vorba de reabilitarea corpului central al fostului sanatoriu. Este o investiţie multianuală, anul trecut a început cu 1,4 milioane de lei, anul acesta continuă cu 4 milioane, urmând ca anul viitor investiţia să se finalizeze. Este vorba, în total, de 17,9 milioane de lei”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.
Acesta spune că investiţia este una necesară deoarece clădirea secţiei TBC este într-o stare avansată de degradare, iar locaţia secţiei este unică în România, într-o zonă montană, unde calitatea aerului este una superioară.
”Investiţia este absolut necesară, condiţiile de cazare de acolo sunt deficitare din punct de vedere calitativ, iar noi vrem să creştem atât calitatea condiţiilor de cazare ale pacientului, dar şi să atragem medici, având un deficit de cadre medicale. Avem în momentul de faţă acolo doi medici pensionari care continuă activitatea şi din luna mai am reuşit să mai atragem un medic tânăr, cu jumătate de normă. Organigrama prevede minim opt medici, dar deficitul este mare, secţia fiind la munte sunt condiţii speciale. Avem acolo pacienţi internaţi din toată ţara, capacitatea este de 225 de paturi, dar nu avem la acest moment grad mare de ocupare”, a mai spus Claudiu Dumitrescu.
Construit în urmă cu aproape 80 de ani, la 1.000 de metri altitudine, în Parcul Natural Bucegi, Sanatoriul TBC Moroeni este structurat pe opt nivele. Acum funcţionează ca secţie a Spitalului Judeţean Dâmboviţa.