Dâmboviţa: Consiliul judeţean vrea să reabiliteze taberele şcolare şi să o concesioneze pe cea care se află în conservare
Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa a depus proiecte pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru reabilitarea taberelor şcolare Cerbul şi Căprioara şi vrea să o concesioneze pe cea de la Vânătorul, aflată în conservare.
”Am solicitat finanţare pentru Cerbul şi Căprioara pentru refacerea totală a clădirilor principale din cele două tabere, însemnând dotare, igienizare, construcţie extinderi, compartimentarea la nivelul cerinţelor actuale, adică să fie camere de trei-patru locuri cel mult. Şi drumul până acolo este în atenţia noastră. Una dintre tabere (Vânătorul, n.r.) este în conservare, celelalte două (Cerbul şi Căprioara, n.r.) sunt în exploatare la Carpatmontana”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.
Acesta a mai spus că există o cerere de concesiune pentru tabăra aflată în conservare, dar că nu este de acord cu o perioada lungă solicitată, respectiv 50 de ani.
”Pentru cea în conservare avem o solicitare de la o asociaţie, ‘România Turistică’, să o dăm pe 50 de ani, dar în ce mă priveşte nu sunt adeptul să înstrăinez bunurile consiliului judeţean pe o perioadă atât de lungă”, a afirmat Oprea.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa are în administrare patru tabere şcolare: Cerbul, Căprioara, Vânătorul şi Stejarul, preluate în 2011 de la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport. Cele patru tabere au o capacitate totală de cazare de 200 de locuri.
Pentru tabăra de la Stejarul autorităţile nu au o soluţie, după ce alunecările de teren din anii trecuţi au distrus deja din clădiri. Tabăra Vânătorul este în conservare pentru că este în stare avansată de degradare şi nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare. Celelalte două tabere, Cerbul şi Căprioara pot primi copii la acest moment şi se află în administrarea Carpatmontana, societate din subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa.