Preşedinte CJ Dâmboviţa: Voi face plângere penală consilierilor PNL; votul lor duce la pierderea a 26 de hectare de teren de la CJ

oprea-cj

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va depune plângeri penale pentru consilierii judeţeni ai PNL, după ce aceştia au votat negativ un proiect de hotărâre care duce la pierderea din patrimoniul consiliului a unui teren de 26 de hectare.

Pe acel teren, aparţinând unei foste unităţi militare, CJ Dâmboviţa a demarat procedurile de construire a unui cartier, cu locuinţe ANL, clădiri de instituţii, complex sportiv, parc, drum de acces.

Terenul a fost preluat de la Ministerul Apărării, după desfiinţarea unităţii militare de la Gara Târgovişte, cu unele condiţii. Aceste condiţii erau construirea unui centru ISU şi acordarea a 10 apartamente de serviciu către Ministerul Afacerilor Interne. Termenul este 22 aprilie 2017, după care, susţine preşedintele CJ Dâmboviţa, terenul iese din proprietatea consiliului judeţean şi revine, de drept, statului.

”Consiliul judeţean ar trebui să aibă o hotărâre pentru care este necesară majoritatea de două treimi, pentru că este o hotărâre care vizează patrimoniul, legată de trecerea acestor locuinţe de la consiliul judeţean în proprietatea statului, respectiv a Ministerului Afacerilor Interne. A doua obligaţie, realizarea Centrului ISU, a fost realizată (…). Dacă nu aprobăm hotărârea vizând cele 10 locuinţe de serviciu, se pierd investiţii de aproximativ 60 de milioane de euro”, a spus Alexandru Oprea, citat de Agerpres.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa are deja cumpărate de circa o jumătate de an cele 10 locuinţe de serviciu, printr-o hotărâre a consilierilor, la un preţ mediu de 68.000 de euro pe apartament.

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, spune că nu a primit nicio explicaţie de la consilierii liberali, deşi le-a explicat importanţa votului pentru proiectul de hotărâre respectiv.

”L-am invitat ieri (marţi, n.r.) pe liderul oficial al consilierilor PNL, Aurelian Popa, am avut o discuţie, l-am întrebat care sunt motivaţiile, dar nu a fost în stare să îmi prezinte un răspuns sau o motivaţie pentru care dumnealor nu sunt de acord cu acest proiect de hotărâre”, a precizat Oprea.

Acesta spune că va face plângere penală consilierilor judeţeni ai PNL pentru abuz în serviciu.

”Am cerut Direcţiei Juridice a consiliului judeţean să îmi pună la dispoziţie un material privind temeiul legal şi modelul de plângere împotriva consilierilor care blochează aceste proiecte, pentru că voi fi întrebat şi eu de către instituţiile statului cum s-au cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro pe studii, pe proiecte (…). Voi face plângere penală pentru abuz în serviciu şi voi cere daune interese, unu, pentru sumele cheltuite, pentru că mă va întreba curtea de Conturi, şi, doi, pentru acele investiţii care nu mai sunt făcute. Este un precedent creat, printr-o hotărâre a instanţei, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, deci există practică judiciară”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa este condus de preşedintele Alexandru Oprea (PSD), iar dintre cei 34 de consilieri 21 sunt de la PSD şi 13 de la PNL.

Terenul de 26 de hectare este pe amplasamentul fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde în 1989 au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. CJ Dâmboviţa are intenţia de a dezvolta urbanistic zona, a realizat un plan urbanistic şi a început demersurile pentru unele investiţii, care sunt în diferite stadii de implementare. Astfel, acolo se vor construi un stadion, un cartier de locuinţe, un parc, un drum de acces, un centru ISU, precum şi un sediu RAR. Clădirea unde a fost ţinut Ceauşescu în 1989 şi locul unde a fost împuşcat rămân cu destinaţia de muzeu.

error: Conţinut protejat !!