Declaraţie politică, Oana Vlăducă (PSD): Între isterie şi decenţă, între manipulare şi onestitate

oana-vladuca

Deputatul PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă a făcut, marţi, o declaraţie politică, intitulată ”Între isterie şi decenţă, între manipulare şi onestitate”.

Declarație politică – Oana Vlăducă
Între isterie și decență, între manipulare și onestitate
În liniștea (aparentă) în care ne-am întors, în lumina a ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni și în speranța că decența nu a fost îngropată în dialogul public, cred că e utilă o dezbatere aplicată pe mai multe subiecte. Până acolo, însă, pentru noi, ca partid, pentru noi, ca societate, sunt necesare câteva concluzii.

Democrația nu poate fi confiscată în numele unei reprezentări populare mai mult sau mai puțin reprezentative. Cred că am muncit mult, ca țară, pentru asigurarea unor principii democratice solide și nu (ne) putem permite ca interese nelegitime să acopere aceste repere, repet, în numele unei false porniri populare. Votul se apără și suntem datori să facem asta, indiferent care ar fi contextul și indiferent cum s-ar numi protagoniștii.

Cadrul constituțional trebuie respectat de către toată lumea, indiferent că ne aflăm în Palatul Parlamentului, la Guvern sau la Cotroceni. Din nefericire, ce s-a întâmplat în aceste săptămâni a ilustrat o proiecție de președinte deplasată de la așezarea sa din Constituție. Un președinte care, în mod conștient și voit, a dorit să fie actor și beneficiar al unei lupte politice din care nu avea voie să facă parte. Un președinte care a abdicat de la misiunea imperativă de a echilibra părți contradictorii și de a le oferi un spațiu de dialog. Un președinte, nu jucător, ci profitor, al cărui derapaj constituțional se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră, a tuturor.

Pentru că o măsură să fie bună, nu e suficient ca ea să fie bună, ci trebuie explicată ca atare. Nu am nicio îndoială că OUG 13 a fost extrem de corectă pe fondul ei și venea să îndrepte lucruri strâmbe din Codul penal. Au spus asta toți oamenii de drept cu care am discutat în aceste săptămâni și mi-au explicat că, mai devreme sau mai târziu, acele îndreptări obligatorii se vor impune. Corelat, însă, cu o acțiune uriașă de manipulare și deturnare a dezbaterii publice, demersul Guvernului a fost sufocat de stradă. Nu poți avea o discuție onestă, cu argumente pro și contra, când propaganda alimentată de unele instituții ale statului atinge isteria. Nu poți explica rațional demersul guvernamental când zeci de mii de oameni sunt manipulați și instigați împotriva unui guvern legitim și a unei majorități legitime. În fine, nu poți aplica prigramul de guvernare votat de cetățeni, dacă președintele însuși al statului alimentează o furie populară de care doar se folosește în interes electoral propriu.

Din păcate pentru cei care au dorit răsturnarea forțată a unui guvern legitim, Curtea Constituțională, arbitru corect, imparțial, a decis că Guvernul PSD-ALDE a acţionat conform prerogativelor sale legale și a respectat cu stricteţe principiul separaţiei puterilor în stat. Prin urmare, toate atacurile politice privind aşa-zisa încălcare a legii au fost fără temei. Cine răspunde pentru asta, când instigatorii de ieri se pozează azi la schi?

Decizia CCR trebuie privită în sens mai larg. Curtea a arătat cine are dreptul să guverneze România, iar decizia Curţii este simplă: guvernul PSD, ales de milioane de români pentru a creşte nivelul de trai, are dreptul legal şi constituţional de a guverna. CCR a stabilit fără putere de tăgadă dreptul guvernului de a guverna ţara, un drept care nu poate fi exercitat de nicio altă autoritate, fie ea aleasă sau numită (cum este DNA, CSM sau parchete).

Estomparea măsurilor din Programul de guvernare pare a fi, în definitiv, obiectivul promordial al celor care au încercat (și încearcă, încă) răsturnarea ordinii stabilite la 11 decembrie. Românii au votat atunci un program consistent de guvernare și majoritatea PSD-ALDE a trecut la aplicarea lui. Mai mult de 2/3 din măsurile propuse pentru trimestrul 1 sunt deja adoptate. La ultima ședință de guvern s-au adoptat măsuri esențiale pe zona de investiții, apărare și sănătate. Și atunci, care să fie motivul „supărării” oamenilor? Sau tocmai teama de a ne duce acest program la îndeplinire îi determină pe unii să acționeze la disperare, răsturnând orice reguli de joc democratic?!

Dacă-i așa, avem o veste proastă pentru ei. Ne vom duce acest program la îndeplinire până la ultima virgulă din ultima pagină. Suntem determinați să facem asta și să nu acceptăm comenzi imperative, puse în aplicare de marionete cu funcții, care n-au ascultat niciodată în viața lor de propria conștiință (poate pentru că n-o au), ci doar de comenzi străine interesului național al României. Mai devreme sau mai târziu, apele se vor limpezi și gunoaiele vor ieși la suprafață.

Vă mulțumesc!

 

error: Conţinut protejat !!