Dâmboviţa: Delegaţie din China în judeţ, s-au purtat discuţii despre colaborare economică, culturală şi educaţională

china

O delegaţie din provincia chineză Oguanxi, cu care Dâmboviţa are încheiat un protocol de colaborare, efectuează, miercuri, o vizită în judeţ pentru a continua discuţiile despre posibile investiţii şi colaborări.

Delegaţia chineză este condusă de vicepreşedintele Comitetului permanent al Congresului Poporului din Guangxi, Zang Daoxi.

”Suntem onoraţi să avem prima vizită a delegaţiei care reprezintă provincia Guangxi şi, chiar dacă este o vizită scurtă ca timp, suntem bucuroşi că s-a reconfirmat intenţia părţii chineze şi a părţii române de a dezvolta relaţiile economice, culturale, de a dezvolta colaborarea în domeniul educaţiei. Vizita va fi urmată de prezenţa unor oficiali care se ocupă de dezvoltarea economică. Noi am reafirmat interesul judeţului Dâmboviţa pentru investiţii chineze directe în judeţ şi am oferit date privind posibilitatea de colaborare cu parcurile noastre industriale şi am făcut şi o scurtă prezentare a regimului fiscal din România. Apreciem că discuţiile au fost foarte bune”, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Reprezentanţii delegaţiei chineze s-au arătat preocupaţi de o viitoare colaborare în diferite domenii în judeţul Dâmboviţa, adăugând că doresc şi aprofundarea relaţiilor de prietenie.

”Am discutat cu mare entutziasm despre colaborarea în viitor”, a spus vicepreşedintele Comitetului permanent al Congresului Poporului din Guangxi, Zang Daoxi.

La sfârşitul lunii februarie 2016, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a semnat, în China, „Înţelegerea privind stabilirea de relaţii de prietenie la nivel judeţean/regional între Judeţul Dâmboviţa şi Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang”.