Şcoală gimnazială şi drum judeţean, inaugurate la Şuţa Seacă
Şcoala gimnazială din comuna dâmboviţeană Şuţa Seacă şi o porţiune de aproape un kilometru din drumul judeţean 702B care trece prin localitate au fost inaugurate, miercuri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.
Şcoala gimnazială a fost reabilitată printr-un program cu Banca Mondială, iar valoarea lucrării a fost de 1,8 milioane de lei.
”Sărbătorim astăzi, cu emoţie, finalizarea lucrărilor de modernizare la această unitate şcolară, o investiţie menită să ofere un ambient plăcut şi confort elevilor, cadrelor didactice, personalului şcolii, comunităţii”, a afirmat inspectorul şcolar general, Luminiţa Preda.
La această şcoală învaţă circa 100 de elevi.
”Este o investiţie mare, 1,8 milioane de lei a costat această reabilitare a unităţii de învăţământ, din care contribuţia primăriei este de 200.000 de lei, restul sunt bani atraşi de la Banca Mondială prin Ministerul Învăţământului”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ţuţuianu.
Drumul judeţean 702B a fost reabilitat cu bani de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri, iar lucrările au durat o lună.
”Legat de reabilitarea drumului judeţean, pare simplu, 700 de metri liniari nu e o distanţă foarte mare, a fost praf, să spun aşa drumul, ne-a costat 550.000 de lei această reabilitare. Dificultatea lucrării a constat în aceea că e foarte greu să pui asfalt, cine e de meserie ştie lucrul acesta, după ce a fost beton ca strat iniţial”, a precizat preşdintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.