Peste 100 de controale efectuate de Poliţia Dâmboviţa în domeniul panificaţiei
Peste 100 de controale au avut loc în domeniul panificaţiei, mai multe tone de produse au fost confiscate şi au fost aplicate amenzi de 39.000 de lei, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis luni.
”În perioada 05-11 octombrie a.c., 62 de polițişti, dintre care 26 specializaţi în investigarea fraudelor, 21 de ordine publică, 11 de la rutieră şi patru din cadrul structurilor de poliţie transporturi, au efectuat 109 controale în domeniul transportului, producerii, depozitării, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Controalele au vizat 23 de societăți comerciale, 13 persoane fizice, fiind verificate şi peste 70 de mijloace de transport”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.200 de lei.
Ca şi măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării peste 7.600 de kilograme de produse cerealiere şi derivate şi 1.650 de pâini.
Totodată, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială, poliţiştii au stabilit că administratorul acesteia a înregistrat în contabilitate facturi de achiziţie de grâu care nu au avut la bază operaţiuni reale, prejudiciind bugetul general consolidat de stat cu aproximativ 144. 000 de lei.
Administratorul societăţii este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.