Târgovişte: Dezbatere ‘Prevenirea corupției – drumul către integritate’, organizată de DGA şi Asociaţia Pro Democraţia

anticoruptie

Masa rotundă cu tema  „Prevenirea corupției – drumul către integritate” a avut loc, luni, la sediul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai societăţii civile, ai instituţiilor deconcentrate din Dâmboviţa, Poliţie, DGA, mass media, locuitori ai municipiului.

Mâine, în centrul Târgoviştei, va fi organizat ”Labirintul anticorupţie”.

” ”Labirintul anticorupţie” are drept scop informarea, conştientizarea şi implicarea tuturor actorilor din societate în prevenirea faptelor de corupţie. Suntem deja la a patra ediţie, în 2013 am început, cu cinci localităţi, după care am văzut apelul şi altor cetăţeni, altor instituţii care ne-au invitat în oraşele lor şi am zis că trebuie să continuăm. Partenerii proiectului sunt Asociaţia Pro Democraţia, Direcţia Generală Anticorupţie şi Fundaţia Hanns Seidel”, a precizat reprezentantul Asociaţiei Pro Democraţia, Iuliana Iliescu.

Acesta a explicat şi cum va decurge evenimentul ce va avea loc, marţi, pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa.

” ”Labirintul anticorupţie” este de fapt o structură modulară, care va fi amplasată mâine (marţi, n.r.), începând cu ora 12.00, practic încearcă să atragă cetăţeanul să se informeze şi să conştientizeze anumite aspecte privind fenomenul. E un labirint la propriu în care cetăţeanul primeşte un chestionar cu mai multe întrebări cu variante de răspuns, iar varianta corectă o găseşte în labirint. Încercăm nu să le dăm doar informaţia de-a gata, puteam să le dăm o broşură, însă atracţia acestui eveniment unic şi non formal pe care îl facem de câţiva ani atrage altfel cetăţeanul şi curiozitatea de a intra în această construcţie de a se informa este cu totul alta”, a precizat Iuliana Iliescu.

La masa rotundă organizată, luni, la Târgovişte, reprezentanţii DGA au făcut o sinteză a activităţii, au subliniat rolul strategiei naţionale anticorupţie şi au răspuns întrebărilor participanţilor la eveniment. În cadrul sintezei activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei, prezentate de DGA, se arată că anul trecut 231 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au depus denunţuri şi autodenunţuri, cu aproximativ 10% mai mult decât anul anterior. De asemenea mai mulţi lucrători din cadrul Poliţiei au primit, în 2015, diplome de integritate pentru că au refuzat să fie atraşi în fapte de corupţie şi au sesizat DGA. Printre aceştia este şi agentul de Poliţie Tiţa Dorel Marian, din cadrul IPJ Dâmboviţa – Poliţia Municipiului Târgovişte, care, din 2012 până în prezent, conform sintezei DGA, a formulat şase denunţuri la DGA prin care a sesizat intenţia unor persoane de a-i oferi mită. În sinteza DGA se face referire şi la poliţişti care au refuzat maşni de lux şi mii de euro mită şi au sesizat DGA.

”În acest context, DGA reiterează îndemnul către toţi angajaţii MAI, dar şi către cetăţeni, să ia atitudine şi să sesizeze orice tentativă de corupţie”, se mai arată în sinteza activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei  – trimestrul II 2016”, distribuită de DGA la masa rotundă ce a avut loc, luni, la Târgovişte.

DGA are şi un tel verde pentru cei care vor să facă sesizări, 0800806806.

error: Conţinut protejat !!