Zilele Cetăţii Târgovişte: Târgul meşterilor populari, în Parcul Mitropoliei

mesteri-2-targ

Costume populare, podoabe din argint, oale şi străchini de lut, precum şi tarabe cu pastramă, miere şi must proaspăt stors se găsesc la Târgul meşterilor populari ce are loc, de Zilele Cetăţii Târgovişte, 8-11 septembrie, în Parcul Mitropoliei din municipiu.

Încă din prima zi a târgului foarte mulţi târgovişteni au venit să vadă ce produse au adus negustorii la Târgovişte. Cei care au obosit cu cumpărăturile au putut să se oprească în zona unde sfârâiau grătarele şi curgea berea.

mesteri-1-targ

”Cele patru zile ale evenimentului vor cuprinde o serie de activități: târgul propriu-zis, în care vor fi prezenți meșteri populari din diferite zone etnografice ale țării; spectacolul folcloric la care vor participa formații și interpreți din județul Dâmbovița, dar și invitați de seamă ai folclorului național și un moment festiv, în care să fie decernate diplome și distincții. Astfel, vor fi recompensați cu diplome toți meșterii prezenți la această ediție a Târgului Meșterilor Populari, unii dintre ei participând chiar de la prima ediție. De asemenea, se va acorda un premiu special maestrului coregraf  Gheroghe Văduva, cu o carieră de peste 60 de ani în slujba jocului popular românesc”, se arată într-un comunicat al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

mesteri-6-targ

Sursa citată mai informează că evenimentul este structurat astfel încât în ziua de 8 septembrie, de la ora 20.00, va avea loc un spectacol la care vor participa reprezentanţi ai folclorului românesc, alături de Orchestra Populară  „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Ziua de 10 septembrie le va fi dedicată formațiilor artistice ale căminelor culturale din județul Dâmbovița. Astfel, de la ora 16:00, pe scena montată în Parcul Mitropoliei din Municipiul Târgoviște vor susține momente artistice următoarele ansambluri: „Bosilce” – comunitatea bulgară din Târgoviște, coordonat de Dan Şetreanu, „Flori dâmbovițene” – coordonat de Maria Tufeanu, „Ciuleandra” – coordonat de maestrul coregraf Gheorghe Vaduva, „Păstrătorii de tradiții” – Șotânga, condus de Marcela Preda, „Ghiocelul” – condus de Vasile Trandafirescu, Ansamblul Folcloric „Rodica Bujor” – condus de Daniela Ion și „Codrulețul” – condus de Mimi Grigore.

mesteri-3-targ

mesteri-4-targ

mesteri-5-targ