Alexandru Oprea (vicepreşedinte CJD) va fi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, după alegerile parlamentare (audio)

tutuianu-oprea

Adrian Țuțuianu (președinte CJ Dâmbovița), Alexandru Oprea (vicepreședinte CJ Dâmbovița).

Actualul vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa Alexandru Oprea va fi preşedintele instituţiei, după alegerile parlamentare. A spus-o, joi, chiar actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Ţuţuianu va candida la alegerile parlamentare pentru un post de senator. Dat fiind rezultatul bun obţinut de PSD la alegerile locale, PSD Dâmboviţa a anunţat că va obţine două posturi de senator şi cinci de deputat, din totalul de 11 mandate de parlamentar din Dâmboviţa.

”Teza mea, ca să vă dau şi vestea de viitor, e împărtăşită în egală măsură şi de domnul Oprea Alexandru, prezent aici, vicepreşedinte azi la consiliul judeţean. Dacă eu voi pleca spre alte destinaţii administrative şi politice, el va continua să gestioneze lucrurile care ţin de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, din postura de preşedinte”, a spus, joi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, la o dezbatere organizată de consiliu.

Ţuţuianu a explicat unei persoane modul în care Oprea va ajunge preşedintele CJ Dâmboviţa. După ce persoana respectivă a spus că se vor face alegeri pentru şefia CJ Dâmboviţa, Ţuţuianu a explicat că preşedintele CJ e ales prin votul consilierilor judeţeni. Este o modalitate diferită de cea din mandatul anterior, când preşedintele de consiliu judeţean era ales uninominal.

Alexandru Oprea a fost şef al SRI Dâmboviţa, a fost administrator public al judeţului în mandatul anterior, a fost director interimar al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (în perioada când era administrator al judeţului, suspendându-se din această funcţie), iar în prezent este vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa. Funcţia politică a lui Oprea este de secretar executiv al PSD Dâmboviţa.

error: Conţinut protejat !!