PNL Dâmboviţa explică de ce lista pentru parlamentare va fi stabilită de conducerea centrală; doar doi liberali au anunţat că vor să candideze

pnl-plaiasu-davidescu

Gabriel Plăiașu (prim-vicepreședinte PNL Dâmbovița), Sorin Davidescu (purtător de cuvânt PNL Dâmbovița)

Lista candidaturilor din Dâmboviţa la alegerile parlamentare va fi stabilită de conducerea centrală a PNL, decizia fiind urmare a rezultatelor sub media naţională obţinute de filiala judeţeană la alegerile locale, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, prim vicepreşedintele PNL Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu.

Până acum, noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, deputatul Cezar Preda, numit în această funcţie de circa o lună, a anunţat că vrea să candideze la Dâmboviţa pentru un post de parlamentar.

”Legat de intenţiile privind candidatura la alegerile parlamentare, sigur că vor fi foarte mulţi colegi care doresc să facă acest lucru. Prefer să se întâmple acest lucru prima dată în Comitetul Judeţean Executiv, aşa cum trebuie, decât să ne lansăm noi în speculaţii în conferinţa de presă. Ce putem spune e că până în 15 august trebuie finalizate propunerile filialelor din ţară. Trebuie până la acea dată să trimitem 10 nume la Bucureşti, trei pentru Senat, şapte pentru Camera Deputaţilor, acolo se hotărăşte pentru că organizaţiile judeţene care au luat sub media pe ţară scor la locale stabileşte Bucureştiul. Noi avem 31 şi un pic, media pe ţară a PNL a fost 32 şi ceva, suntem imediat sub dungă, ăsta este statutul, nu comentăm”, a precizat prim vicepreşedintele PNL Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu.

Întrebat de jurnalişti, acesta a spus că şi el intenţionează să candideze la alegerile parlamentare din acest an.

”Mă paşte gândul. Pentru că m-aţi întrebat întâi pe mine pe persoană fizică, aşa, în general, despre alţi colegi nu aş putea să vorbesc (…). Mai degrabă (aş candida, n.r.) la Camera Deputaţilor”, a adăugat Plăiaşu.

error: Conţinut protejat !!