Adrian Ţuţuianu (preşedinte CJ Dâmboviţa): Am discutat cu conducerea spitalului judeţean despre raportarea corectă a infecţiilor nosocomiale
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu conducerea Spitalului Judeţean Târgovişte despre raportarea corectă a infecţiilor nosocomiale, scrie Agerpres.
”Am discutat despre prevenirea infecţiilor nosocomiale şi despre raportarea lor corectă. Eu nu sunt adeptul ideii de a ascunde faptul că ai probleme (…). Faptul că sunt raportate infecţii nosocomiale înseamnă că există un sistem de prevenire pus la punct şi lucrul ăsta vine să asigure normalitatea în spital şi nu ascunderea lor este soluţia”, a spus Ţuţuianu.
Spitalul Judeţean Târgovişte este din 2010 în administrarea CJ Dâmboviţa.
Managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, numit recent în această funcţie, spune că a luat mai multe măsuri în administrarea unităţii medicale şi o atenţie sporită este acordată curăţeniei şi igienizării.
”Ascunderea infecţiilor nosocomiale nu duce decât la menţinerea unei stări de igienă necorespunzătoare. În statele civilizate cine descoperă infecţii nosocomiale este premiat, la noi se feresc ca să nu cumva să fie sancţionaţi”, a afirmat managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.
Unitatea medicală înregistrează lunar între cinci şi 20 de cazuri de infecţii nosocomiale.
”În fiecare lună se înregistrează un număr variabil, între cinci – zece până la 20 de infecţii nosocomiale, acestor pacienţi li se întocmesc nişte fişe speciale, acestea sunt raportate la DSP şi mai departe la minister. Ele, în ultima vreme, ca şi procent sunt în creştere uşoară faţă de anii precedenţi, ceea ce arată că medicii conştientizează lucrul acesta şi raportează toate infecţiile. Infecţiile nosocomiale sunt mai frecvente pe secţiile cu risc, în ATI, nou născuţi, obstetrică-ginecologie, neurologie. Faţă de Europa, unde procentul de infecţii nosocomiale este undeva la 3%, în spitalul nostru procentul este de 0,4% – 0,5%”, a declarat asistenta şefă a Spitalului Judeţean Târgovişte, Rodica Nicolae.
Pacienţii care au infecţii nosocomiale primesc tratament adecvat cu antibiotice.
”În momentul în care se descoperă această infecţie nosocomială se instituie tratamentul corespunzător, conform antibiogramei, cu antibiotice, ţintit pe microbul respectiv, iar pacientul într-o anumită perioadă de timp, depinde şi de celelalte boli asociate, reuşeşte să scape de acest microb”, a adăugat asistenta şefă a Spitalului Judeţean Târgovişte, Rodica Nicolae.
Managerul unităţii medicale din Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, a precizat că spitalul nu a avut probleme cu aprovizionarea cu antibiotice.