22 de şcoli din Dâmboviţa fără aviz sanitar
La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt 22 de unităţi de învăţământ fără aviz sanitar.
”Sunt 22 unităţi de învăţământ fără aviz sanitar şi şapte în curs de a primi. Cele şapte sunt cele care au fost reabilitate. Restul de până la 750 sunt în regulă, adică un procent de 94%”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Luminiţa Preda.
Prezent, duminică, în judeţul Dâmboviţa, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că anul şcolar 2014-2015 începe în condiţii foarte bune în majoritatea şcolilor din ţară.
”Eu cred că în condiţii foarte bune în majoritatea locurilor. Avizele sanitare erau o temă în fiecare septembrie. V-aş ruga să scoateţi extrasele de presă de acum 10 ani sau de acum 15 ani sau de acum cinci ani. O să vedeţi cum peste 50% din unităţile de învăţământ din ţară nu aveau aviz sanitar (…). Sunt judeţe care au anunţat 100% anul acesta avize sanitare, sunt judeţe care au anunţat patru-cinci unităţi fără avize sanitare”, a precizat ministrul Educaţiei.
Acesta a explicat care sunt condiţiile minime de obţinere a avizului sanitar de funcţionare a unei şcoli.
”Ca să înţeleagă toată lumea, un aviz sanitar presupune două lucruri: în primul rând şcoala să arate bine, dar dacă şcoala ar arăta bine şi nu ar avea legătură la canalizare şi apă curentă nu primea avizul sanitar. De aceea Guvernul a spus că, dacă facem o investiţie într-o localitate, ne gândim la localitate în totalitatea sa, nu te apuci să repari şcoala, iar drumul este rupt, apă nu avem, canalizare nu avem. Abordând într-o manieră integrală, în principal prin Ministerul Dezvoltării şi prin autorităţile locale, aşa am ajuns să le facem gospodăreşte. Încet, încet, eu sper să ajungem într-un an, doi, maxim trei ca toate şcolile care funcţionează să aibă standarde occidentale”, a adăugat ministrul Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a inaugurat, duminică, în Dâmboviţa, trei unităţi de învăţământ, la Conţeşti, Valea Mare şi Voineşti. Totodată a efectuat o vizită de lucru la două şcoli aflate în reabilitare, la Conţeşti şi Găeşti.