20 de sesizări depuse de PNL Dâmboviţa la Biroul Electoral Judeţean vizând mita electorală

PNL Dâmboviţa a depus la Biroul Electoral Judeţean 20 de plângeri vizând oferirea sau darea de bani alegătorilor pentru a-i determina să voteze cu un anumit candidat, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al BEJ Dâmboviţa, Ionela Cristina Costea.

”Au fost înregistrate, până la ora 13.00, 20 de plângeri la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană, formulate de PNL privind suspiciuni cu referitoare la oferirea sau darea de bani alegătorilor pentru a-i determina să voteze cu un anumit candidat. Pe acelaşi obiect toate plângerile. Au fost redirecţionate către Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru competentă verificare şi soluţionare. În plângeri au fost vizate localităţile Tărtăşeşti, Corbii Mari, Ciocăneşti, Conţeşti, Butimanu, Vlădeni, Ulmi, Răzvad, Şotânga, Titu, Târgovişte, Moroieni, Dragomireşti, Moreni, Aninoasa, Malu cu Flori, Niculeşti, Bucşani şi Fieni”, a precizat purtătorul de cuvânt al BEJ Dâmboviţa, Ionela Cristina Costea.

bani2

error: Conţinut protejat !!