Sărbătorirea a 15 ani de la preluarea uzinei Dacia de către Renault a avut loc, marţi, la Centrul Renault Technologie de la Titu, în prezenţa preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Magda Vasiliu şi Lucian Mîndruță au fost prezentatorii evenimentului. Istoria Dacia a fost prezentată sub forma unui buletin de ştiri, la care au fost invitaţi în ”studioul” de pe scenă oficialităţi şi directori din cadrul companiei de autoturisme.
De la intrarea sa în grupul Renault, în 2 iulie 1999 (data semnării contractului de privatizare), Dacia a devenit un actor major al economiei româneşti. Astăzi, Dacia este cel mai mare exportator al României şi compania cu cea mai mare cifră de afaceri din ţară.
”Mi se umple inima de bucurie când văd cum a evoluat acest proiect, această investiţie, la care mi-am adus contribuţia începând de la iniţiere şi pe parcus, atunci când am ajuns prim ministru. E o investiţie, aş spune, capitală pentru economia României, este cea mai mare întreprindere exportatoare din România, are o contribuţie majoră în crearea PIB-ului României, undeva la 3%, a creat locuri de muncă (…). Este unul dintre principalele motoare ale economiei româneşti”, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
În cei 15 ani după privatizarea Dacia, compania Renault a făcut investiții de 2,3 miliarde de euro. Acum la Dacia lucrează 17.000 de oameni direct în producţie.
Anul acesta Renault România aniversează 10 ani de la lansarea Logan şi 15 ani de activitate, iar Centrul de la Titu împlineşte 4 ani de la înfiinţare.
La evenimentul aniversar de marţi, de la Titu, au fost prezenţi preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, senatorul Ecaterina Andronescu, reprezentanţi din conducerea companiei Renault, directorul Dacia de la momentul privatizării – Constantin Stroe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele CJ Dâmboviţa – Ioan Marinescu, prefectul Victor Sanda, deputatul PSD Ionuţ Săvoiu, primarul din Titu Traian Niculae, viceprimarul din Titu Vlad Oprea, directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Muşat.
Evenimentul de la Titu s-a încheiat cu un concert susţinut de bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Dacia a reluat din acest an colaborarea cu această fundaţie la proiecte de sprijinire a comunităţii.
stiriDB a fost singura instituție media din Dâmbovița invitată la eveniment.