Site icon stiriDB

100 de delegaţi din Dâmboviţa la Consiliul Naţional PSD

Social-democrații se vor reuni, marți, la Craiova, în cadrul Consiliului Național al partidului, prilej cu care premierul Victor Ponta va solicita sprijinul colegilor săi pentru a candida la alegerile prezidențiale din toamnă.

Evenimentul va începe la ora 18.00

”Vor fi aproximativ 10.000 de delegaţi, iar PSD Dâmboviţa, ca urmare a rezultatelor foarte bune înregistrate la ultimele alegeri, cele europarlamentare, va participa cu 100 de delegaţi. Este un moment important pentru că, în sfârşit, se va intra într-un cadru de normalitate, iar primul ministru al României şi preşedintele PSD îşi va anunţa intenţia oficială de a candida la preşedinţia României. Sigur, această intenţie va fi validată de un congres ce va avea loc în septembrie, probabil la Bucureşti”, a declarat preşedintele TSD Dâmboviţa, Liviu Vasilescu.

Acesta a mai spus, că pe durata Consiliului Naţional al PSD, în sediul PSD Dâmboviţa, la sala mare, discursurile liderilor partidului vor putea fi urmărite, în timp real, pe un video proiector.